Luni dimineata, la prima ora, in biroul maistrului vidanjor suna telefonul.
“Alo, alo, dom’le, la intersectia strazilor Republicii cu Unirii s-a-nfundat un canal si e nenorocire. Locatarii din patru blocuri sunt in suferinta. Refuleaza, dom’le.”
“OK, OK, venim imediat.”
Apoi maistrul catre ucenic:
“Baiete, adu trusa de scule.”
Cara ucenicul din greu trusa. “Nu aici, baiete, la masina ca plecam pe teren.”
Taraie ucenicul trusa la masina. Ajung ei la locul cu pricina, ridica maistrul capacul si… canalul plin ochi cu rahat.
“Baiete, adu trusa de scule de la masina.”
Cara ucenicul din greu trusa langa canal.
“Baiete, fii atent la mine.” Isi sufleca maistrul manecile, coboara in canal, isi tine nasul cu mana si… capul la fund. Iese dupa vreun minut. “Cheie de pais’pe.” Ia cheia intinsa si… capul la fund. Dupa alt minut. “O cheie de cinspe...” Ia cheia si… capul la fund. Dupa inca vreun minut se aude zgomotul specific si canalul se goleste de rahat.
Iese maistrul mandru pe margine, se sterge cu dosul palmei pe obraji si frunte, se scutura, il bate parinteste pe umar pe ucenic si-i spune.
“Baiete, asculta aici la mine. Sa pui mana sa-nveti meserie ca alfel toata viata o sa cari numai la trusa aia de scule!